Lansare de carte: consemnări coregrafice. Baletul Operei Naționale București.

Asociatia culturala Danza Riflesso D’Arte (DART) în colaborare cu Centrul Cultural Italo-Român din Milano organizeaza în data de 27 martie 2010, la Milano o serata cultural artistica, în cadrul careia va avea loc lansarea volumului “Consemnari coregrafice. Baletul Operei Nationale Bucuresti”, autori Catalin Caracas si Vivia Sandulescu.
Aparut la editura Arco din Milano, volumul este prima lucrare documentara dedicata exclusiv companiei de balet a Operei bucurestene. Contribuind la promovarea pe plan international a valorilor artistice afirmate de-a lungul vremii într-un domeniu în care românii au excelat si continua sa exceleze, ea aduce în atentia profesionistilor si a iubitorilor artei dansului un capitol de istorie prea putin cunoscut pâna acum.
Aflat sub patronajul Consulatului General al României din Milano, evenimentul se va desfasura la Institutul San Fedele, o prestigioasa cladire din apropierea pietei Teatrului Scala. Publicul italian si român se va putea întâlni cu reprezentanti ai asociatiilor organizatoare si cu invitati din lumea baletului si a coregrafiei. În cadrul seratei, tenorul Dragos Mihai Cohal si pianistul Damiano Cerutti vor oferi un recital de muzica clasica.
Manifestarea va începe la orele 17.00, la Institutul San Fedele, Piata San Fedele din Milano (statia de metrou rosu Domo).
Coordonate organizatorice pentru confirmarea participarii si informatii:

Asociatia Culturala Riflesso D’Arte (DART)

presedinte Sabrina Maria Arpini: +39 3331387231

sarpini1@gmail.com
Centrul Cultural Italo-Român din Milano

Violeta Popescu, infoculturaromena@gmail.com

Tel. +39 3407638880

*******************

„Consemnari coregrafice. Baletul Operei Nationale Bucuresti” este un volum documentar dedicat primei companii de balet a tarii. Daca în domeniul liric exista lucrari similare detaliate, în domeniul baletului nu exista niciuna (exceptând încercarile mai mult sau mai putin amatoristice ale unor cronicari muzicali), ceea ce face ca aceasta sa fie o premiera absoluta. Cartea s-a nascut din nevoia de a recupera valorile baletului românesc, reprezentat cu precadere de cel al Operei bucurestene – zona în care românii au excelat alaturi de rusi -, în dorinta de a contribui la constientizarea si cunoasterea patrimoniului nostru coregrafic în general. (Singura Istorie a baletului a fost publicata la noi în anii ’60, dintr-o optica inevitabil marxista, limitata cronologic la acea perioada. În decursul documentarii am avut de altfel surpriza sa constatam ca tot ceea ce iesea din sfera experientei personale era practic necunoscut, dansul fiind îndeobste o zona de transmitere directa a informatiei, de cele mai multe ori neînregistrata).
Lucrarea este structurata pe câteva mari capitole: Interpretii (solistii si prim-solistii, în ordine alfabetica, de când exista date despre acestia, adica de aproape un secol); Coregrafii – împartiti în Creatorii de balete si Creatorii de divertismente si miscare scenica, pe criteriul consistentei operelor lor, prezentati de asemenea în ordine alfabetica si Coregrafiile – un Calendar al premierelor de balet si al operelor cu divertismente dansate si/sau miscare scenica, cât si un Index cronologic de balete, în care se titlurile se regasesc în toate versiunile coregrafice cunoscute de-a lungul vremii.
Coautorii sunt Catalin Caracas, solist balerin care arhiveaza datele referitoare la colectivul de balet al Operei din proprie initiativa de peste doua decenii (continuând munca tatalui sau), întrucât Opera nu a detinut niciodata un serviciu de documentare coerent si Vivia Sandulescu, fost consultant artistic, care a preluat materialul schitat completând documentarea, selectând si adaugând imagini, restructurând textul si asigurând editarea.
Difuzarea în strainatate, în strainatate si în România, cât si prin comanda on-line va contribui la promovarea valorilor baletului românesc pe plan international, întrucât numerosi fosti (prim)solisti si coregrafi români traiesc actualmente în tari precum Italia, SUA, Canada, Germania, Franta, Austria, Elvetia, Spania, Suedia, Israel, Liban, tarile arabe etc. Volumul îsi propune sa contribuie la promovarea pe plan international a valorilor artistice afirmate de-a lungul vremii într-un domeniu unde românii au excelat si continua sa exceleze, constituind totodata un material didactic auxiliar binevenit pentru elevii si studentii din învatamântul coregrafic.

Lascia un commento

Il tuo indirizzo email non sarà pubblicato. I campi obbligatori sono contrassegnati *